Originea şi evoluţia istorică a aşezării

 Originea şi evoluţia istorică a aşezarii

Istoria zonei în care se află oraşul Sighişoara îşi are începuturile cu câteva mii de ani înainte de întemeierea oraşului de către coloniştii germani. Acestea sunt:aşezarea preistorică de pe Dealul Turcului (Wietenberg) aflată la 3 km N-V de oraş, din epoca bronzului mijlociu (1800-1300 î.Hr) care a dat numele de Cultura Sighişoara-Wietenberg. Aflată pe platoul superior al aceluiaşi deal (Dealul Turcului-Wietenberg), aşezarea dacică fortificată datată în perioada Latène (sec II î.Hr.-sec II d.Hr) a fost cea mai puternică fortificaţie dacică de pe cursul mijlociu al râului Târnava Mare. Dacii, popor indo-european înrudit cu tracii, au trăit în urmă cu 2000 ani pe teritoriul României de azi, atingând un nivel de civilizaţie asemănător cu al celţilor şi al germanilor din antichitate.Transilvania a făcut parte din Provincia Dacia, şi este extrem de bogată în vestigii ale civilizaţiei romane. Romanii au construit oraşe, au ridicat fortificaţii militare şi au realizat o puternică reţea de drumuri strategice. Astfel,în apropiere de Sighişoara, pe platoul Podmoale,se află urmele unei fortificaţii militare romane (castrum) în care a staţionat o cohortă a Legiunii XIII-a GEMINA cu sediul la Alba Iulia Apulum.

Cea mai dificilă perioadă a istoriei locale începe odată cu plecarea administraţiei romane din Dacia. Este perioada migraţiilor care a durat aproape 1000 de ani, cuprinzând 10 valuri de populaţii migratoare venite din răsărit.Dintre acestea numai maghiarii au reuşit să cucerească treptat întreaga Transilvanie pe care au integrat-o în regatul maghiar, care ulterior a intrat în componenţa Imperiului Austriac până în 1918, când acesta s-a destrămat.

În sec XII d.Hr în sudul şi estul Transivaniei a fost colonizată populaţia germană.Venită dintr-un spaţiu european cu civilizaţie superioară, această populaţie, a construit principalele oraşe medievale din Transilvania şi Ungaria, contribuind la ridicarea nivelului general de civilizaţie al zonei. Coloniştii germani au fost aduşi de regele Geza al II-lea (1141-1161) de pe meleagurile Rinului, Moselei şi din Flandra. Veniţi ad retinendam coronam-pentru apărarea coroanei-, aceştia au luat în stăpânire fundus regius-pământ crăiesc-, bucurându-se de drepturi şi privilegii deosebite. Alţi colonişti au fost aduşi din dreapta Rinului, din Saxonia, localitate care a dat germanilor din Transilvania numele generic de saşi-saxones.

Dintre nucleele urbane apărute către sfârşitul sec al XIII-lea acela situat la confluenţa râului Şaeş cu râul Târnava Mare, avea să dea naştere uneia dintre aşezările cele mai caracteristice ale Evului Mediu transilvănean, Sighişoara, vechea cetate Schässburg.

Cronicarul G.Krauss fixează începuturile locuirii medievale la Sighişoara în anul 1191. Însă, documentar localitatea este atestată în anul 1280 sub denumirea de Castrum Sex şi apoi în 1298 cu termenul german Schespurch.

În cursul sec.al XIV-lea evoluţia localităţii a fost deosebit de rapidă. În 1337 Sighişoara devine centru de scaun iar în 1367 capătă rang de oraş:Civitas de Segusvar.

Locuitorii oraşului medieval au fost de la început meseriaşi organizaţi de timpuriu în bresle (corporaţii). Deşi cea mai veche menţiune a unor bresle la Sighişoara datează din anul 1376, documentar cele mai multe bresle şi branşe meşteşugăreşti sunt precizate după anul 1400. Se apreciază că în secolele XVI-XVII a existat la Sighişoara un număr de cel puţin 15 bresle cu 20 de branşe meşteşugăreşti.Breslele nu au avut numai un rol economic ci ele au construit şi sistemul de fortificaţii al oraşului.

Epoca de glorie a oraşului o reprezintă secolele XV-XVII, când burgul devine un important centru artistic; pictori, sculptori, unii veniţi din Königsberg, Salzburg, Boemia, Tirol, dar şi autohtoni ca Elias Nicolai, sculptor al barocului transilvănean, s-au perindat pe aici. La aceştia se adaugă pleiada de cronicari din sec.XVII avându-l ca “spiritus rector” pe G.Krauss. Nu trebuie să-l uităm pe renumitul farmacist Andreas Bertramus al cărui “spirtus vitriolis” a devenit foarte cunoscut în epocă.

Pe plan politic, în sec al XV-lea, Sighişoara devine al doilea oraş ca importanţă după Sibiu jucând un rol de seamă în relaţiile Transilvaniei cu Ţara Românească. Aşa se explică prezenţa la Sighişoara între anii 1431-1435 a principelui muntean Vlad Dracul în casa Paulini, azi Casa Vlad Dracul. Stăpânitor al întinselor feude de pe Olt, din Ţara Făgăraşului şi Almaşului, el fusese încoronat în 1431, în catedrala de la Nürnberg ca domn al Ţării Româneşti de către împăratul Sigismund de Luxemburg şi investit cavaler al Ordinului Dragonului. De acum, Vlad Dracul va purta pe armuri însemnele acestui ordin, care îşi propusese izgonirea turcilor din ţările creştine. În caltate de domn al Ţării Româneşti el şi-a exercitat o autoritate efectivă asupra întregii Transilvanii de sud. La Sighişoara, într-un atelier de argintar a fost bătută moneda sa, ducatul nou de argint, şi emite documentul care menţionează pentru prima dată numele românesc al oraşului, Săghişoara. Legenda spune că la Sighişoara s-a născut fiul său, Vlad Ţepeş –Drăculea, viitorul domn al Ţării Româneşti. Documentar se ştie de trecerea sa prin Sighişoara în anul 1476, anul morţii sale.

În 1631, în biserica din Deal va fi ales Gheorghe Rakoczy ca principe al Transilvaniei şi rege al Ungariei. De asemenea oraşul a cunoscut şi perioade tulburi. În sec.al XVII-lea oraşul este ocupat în mai multe rânduri de secui.În 1676 trei sferturi din oraş arde, 1709 ciuma ucide 1300 din cei 3000 de locuitori ai oraşului. În 1738 oraşul cunoaşte cel mai mare cutremur, iar în 1771 cea mai groaznică inundaţie. La 1848 Sighişoara este prinsă în centrul evenimentelor revoluţionare. La 31 iulie 1849, pe câmpia de la Albeşti (lângă Sighişoara), trupele revoluţionare maghiare conduse de polonezul Bem au fost înfrânte de trupele ţariste chemate de împăratul Franz Ioseph. În această bătălie au dispărut poetul maghiar Petöfi Sandor şi generalul rus Scariatin. Pe locul unde a căzut generalul rus s-a ridicat în 1852 monumentul Scariatin, iar în comuna Albeşti, în anul 1897, un monument simbolic: un obelisc cu un vultur purtând în cioc o sabie şi un mic muzeu închinat poetului Petöfi Sandor.

                       

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud