Noul primar de la Kiskunfelegyháza în vizită la Sighișoara

Noul primar de la Kiskunfelegyháza în vizită la Sighișoara

   
            Primarul municipiului Sighișoara, Ioan Dorin Dăneșan, a primit azi o delegație oficială din partea orașului înfrățit Kiskunfelegyháza din Ungaria. Delegația, condusă de noul primar, Csanyi Jozsef, a efectuat o vizită de curtoazie în localitățile românești cu care orașul Kiskunfelegyháza este înfrățit.
Cu acest prilej, primarul municipiului Sighișoara, Ioan Dorin Dăneșan și-a exprimat speranța că relația de înfrățire dintre cele două orașe va fi revitalizată, prin încurajarea unui schimb de experiență în domeniul cultural, sportiv, economic.
Primarul orașului Kiskunfelegyháza a dorit să-l asigure pe primarul Ioan Dorin Dăneșan de implicarea sa și a echipei pe care o conduce în proiecte concrete derulate de cele două orașe. Aflat la Sighișoara pentru prima dată, s-a declarat impresionat de frumusețea orașului și de farmecul specific al Cetății Medievale.
După întâlnirea protocolară, delegația a efectuat o vizită la Muzeul de istorie, urmată de un tur al cetății. Din partea Consiliului Local Sighișoara și a cercului de prieteni Sighișoara - Kiskunfelegyháza, au asistat la această întâlnire Szasz Izolda, Gal Erno și Toth Tivadar.
 
 
 
 
Purtătorul de cuvânt al Municipiului Sighișoara,
Alina Aurora ALDEA
 
 
Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud