Târgul Meșteșugarilor, ediția a X-a, 3-5 iulie 2014

Târgul Meșteșugarilor, ediția a X-a, 3-5 iulie 2014

În perioada 3-5 iulie 2014, Fundația Veritas vă invită la cea de a X-ea ediție a Târgului Meșteșugarilor. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Sighișoara, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Mureș, prin Programul de finanțare nerambursabilă, domeniul Cultură pe anul 2014.
Ideea organizării unui Târg al Meșteșugarilor la Sighișoara îi aparține doamnei Dorothy Tarrant, Directorul Fundației Veritas, care, prin acest eveniment, a dorit să readucă în vechea cetate tradiția de a organiza un târg de meșteri populari. Pe lângă aceasta, evenimentul se vrea a fi și un omagiu adus breslelor de meșteșugari pentru care Sighișoara era cunoscută odinioară. Edițiile precedente au demonstrat faptul că Târgul Meșteșugarilor este o acțiune culturală deja consacrată în calendarul evenimentelor organizate anual în orașul nostru. La ediția aniversară a târgului vor participa în jur de 50 de meșteri populari din județele Mureș, Cluj, Sibiu, Bistrița, Harghita, Covasna, Suceava etc., cu meșteșuguri populare vechi de sute de ani, dar și meșteșuguri mai noi – toate purtând amprenta talentului și a pasiunii pentru arta populară.
Prin organizarea acestui eveniment, ne dorim să contribuim la conservarea și promovarea vechilor tradiții meșteșugărești, să-i facem sensibili pe cei tineri la valorile culturale autentice, încurajându-i să deprindă arta meşteşugurilor tradiţionale. În acest scop, în fiecare zi a târgului, se vor organiza ateliere în cadrul cărora persoanele interesate de arta populară vor putea observa și chiar vor avea ocazia să fie ucenici ai meșterilor prezenți la târg. Vom avea ateliere de pielărie, de ceramică, de cusut, de sculptură în lemn, de încondeiat ouă etc. Înscrierile la ateliere se fac începând cu data de 16 iunie, la numărul de telefon 0265.777844.
De la târg nu vor lipsi grupurile folclorice din zona Sighișoara, care vor întreține atmosfera cu dansuri și cântece populare, reprezentând etniile română, maghiară, săsească și rromă.
Deschiderea oficială va avea loc în data de 3 iulie, ora 11:00, în Piața Muzeului.
 
Elena Istrati
Fundația Veritas-Sighișoara
Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud