Lucrări de amenajare și întreținere a spațiilor verzi din municipiul Sighișoara

Lucrări de amenajare și întreținere a spațiilor verzi din municipiul Sighișoara

 

     S.C. Ecoserv Sig S.R.L., întreprindere publică aflată sub autoritatea tutelară a Municipiului Sighișoara care are delegată activitatea de amenajare și întreținere a spațiilor verzi, execută în această perioadă lucrări de amenajare și întreținere a spațiilor verzi din municipiul Sighișoara.

Pentru ca parcurile și scuarurile de pe raza municipiului Sighișoara să prindă culoare, s-au plantat un număr de 5.000 de bucăți de plante anuale în Cetatea Medievală, 14.470 de bucăți în Parcul Unirii și 2.329 de bucăți în Parcul Sigma.

S-au efectuat lucrări de întreținere a spațiilor verzi aferente domeniului public, cosirea ierbii, toaletarea arborilor care au necesitat intervenţii în acest sens și ridicarea resturilor vegetale depozitate pe domeniul public.

De asemenea, pe corpurile de iluminat adiacente drumului european E60, precum şi în zona centrală a municipiului Sighişoara, s-au amplasat un număr de 4.843 de ghivece cu flori - muşcate şi petunii.

Pentru un oraș mai frumos și curat rugăm cetățenii municipiului să nu distrugă spațiile verzi amenajate, respectiv să nu smulgă florile din parcuri, scuaruri, precum și să nu vandalizeze mobilerul stradal, respectiv coșuri de gunoi, bănci și jardiniere cu flori.

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud