Invitaţie la spectacol - Sala Mihai Eminescu, 26 aprilie 2013, ora 19.00

La iniţiativa directorului Casei de Cultură Municipale un spectacol de succes al Teatrului Naţional Bucureşti este oferit sighişorenilor. Va fi o seară de gală gândită de trei artiști - Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele şi Adrian Naidin - care au profunzimea și harul pentru a face din orice întâlnire una memorabilă, iar dintr-o discuție liberă - o lecție de teatru și, de ce nu, o lecție de viață.
Seducători, cu un umor irezistibil şi cu profunzimea care i-a făcut legende, cei doi parteneri de dialog se caută, se înţeleg şi se testează, într-un spectacol aplaudat deopotrivă de critică şi de public, o revelaţie a ultimelor sezoane, jucat cu casa închisă la Naţionalul bucureştean.
Între cei doi, Adrian Naidin, moderatorul muzical al acestui spectacol de poveste, face minuni cu violoncelul său şi o voce excepţională, croită dintr-un filon tradiţional autentic, un timbru de baladă romanească din aceea care-ţi smulge sufletul din piept.
"Caramitru-Mălăaele, câte'n luna şi în stele" este un spectacol de improvizaţie, pentru că "improvizaţia este starea de graţie a unui actor", aşa cum spune Horaţiu Mălăele, prin urmare ritmul este mereu altul, se joacă mereu în forţă, spectacolul este mai plin de haz şi mai profund de la o ediţie la alta.
"Horaţiu Mălăele este cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani.O personalitate complexă ca actor, ca regizor de teatru şi ca regizor de film mai nou", spune Ion Caramitru.
"Marele artist Caramitru este alcătuit dintr-un material maleabil şi ductil, ce poate lua forma oricărui act artistic de interes public", spune Horaţiu Malaele.
 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud