Festivalul Naţional de Muzica Usoara "Vocea Cetăţii Sighişoara " - ediţia a II-a, 2 mai 2015

 

Festivalul Național de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineret „Vocea Cetății Sighişoara” – editia a doua – 2 mai 2015

Conform Hotărârii Consiliului Local nr.  51/26.03.2015, în data de 2 mai a.c. se va desfășura Festivalul Național de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineret „Vocea Cetății Sighişoara” 2015 eveniment organizat în parteneriat cu Fundația “Elan” Bucureşti.
 
 
Rămânând consecventă scopului cu care a pornit la drum în anul 1994, acela de a consacra orașul Sighișoara ca un veritabil Centru Cultural Plurivalent, Fundația „Elan” din București, partener al municipalităii, timp de 20 de ediții în organizarea Festivalului de Muzică Academică, s-a orientat începand din anul 2014 spre un alt segment al muzicii, și anume cel al muzicii ușoare.
Festivalul îsi propune descoperirea şi promovarea copiilor şi tinerilor talentați care n-au avut şansa până acum să-şi valorifice calitațile vocale, inițiatorii acestuia dorind “să scoată în prim - plan pe acei copii şi tineri care au cu adevărat ce arăta publicului”.
La fel ca și anul trecut acest festival concurs se doreste a fi o rampă de lansare pentru copiii şi tinerii talentaţi,  cărora să să le deschidă drumul spre o viitoare carieră artistică şi să îi încurajeze în demersul lor de a-şi urma visurile.
În linii generale, formatul festivalului va fi același ca la prima ediție, piesele prezentate în concurs fiind din repertoriul național iar  pentru minorități  în limba maternă. Ca și la prima ediție se vor acorda premiile I, II şi III, pentru fiecare grupă de concurs, trofeul grupelor pentru categoria 6 – 8 ani, 9-11 ani, 12-14 ani și 14 – 18 ani, precum și marele trofeu “TROFEUL VOCEA CETĂȚII SIGHISOARA 2015”.
Concursul se va desfasura dupa urmatorul program:
11.00 – 12,30: CONCURS grupele 6-8 ani, 12-14 ani
12,30- 14,00 Pauză
14,00-15,30: CONCURS grupele 9-11 ani, 15-18 ani
15,30 -16,30 Deliberarea juriului
16,30-18.00 Premierea ediției 2015 și Gala Laureaților ediției 2014, cu participarea câștigătoarei Trofeului "Vocea Cetății Sighișoara 2014" Ilinca Băcilă.
18.00 -19.30 Recital invitați speciali: Alexandra Crișan și Alessio Padeu
20.00 Închiderea festivalului
 
Printre obiectivele exprimate la inițierea acestui festival în 2014 de către dna dr. Luminița Tcacenco, director al Fundației „Elan” din București și dr. Silvana Vasilescu, coordonator de proiect:
crearea condițiilor optime în special pentru copiii și tineri din Transilvania, care prin cântec doresc să-și afirme în cadrul festivalului talentul vocal.
cultivarea spiritului de competiție, afirmarea și promovarea de noi talente în domeniul muzicii ușoare.
atragerea unui nou segment de turiști la Sighișoara, iubitori ai acestui gen de muzică.
“Ca urmare a succesului confirmat, în atâtea ocazii, festivalurile de muzică uşoară pentru copii sunt un prilej de mare bucurie atât pentru concurenţi, familiile acestora cât şi pentru publicul prezent la eveniment, de aceea, consider că, există toate premisele ca Fundaţia „Elan” din Bucureşti, în parteneriat, cu Municipiul Sighişoara, să dezvolte proiectul Festivalul Național de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineret „Vocea Cetății Sighişoara” la un înalt nivel calitativ, astfel încât să devină un vector nemijlocit de cunoaştere şi promovare a valorilor istorice, culturale şi turistice ale Sighişoarei.”(Extras din referatul de aprobare al Viceprimarului Dan Eugen Bandea la HCL nr. 51/26.03.2006)
 
Detalii despre eveniment:
 
Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud