Academia Sighișoara 2018, ediția a 25-a

Academia Sighișoara 2018, ediția a 25-a

 

Ediția jubiliară a Academiei Sighișoara, manifestare aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 55/29.03.2018, se va desfășura în mod tradițional în perioada 1 – 14 august 2018.

La festivalul – școală “Academia Sighișoara 2018”, organizat de Asociația Cultura Viva Sighișoara, cu sprijinul Municipiului Sighișoara, vor participa un număr de 23 profesori din Austria, Germania, Grecia, România, Spania și Elveția și vor coordona elevii în 15 cursuri diferite. Vor avea loc un număr de 13 concerte susținute de profesorii, artiștii și studenții Academiei Sighișoara 2018.

Această manifestare are ca scop împărtășirea muzicii de înaltă calitate și de a o face accesibilă în mod egal pentru toată lumea, promovarea artiștilor și compozitorilor contemporani români și internaționali, promovarea repertoriului autohton și universal.