“Regal de film românesc premiat la concursuri internaţionale, la Sighişoara” Primarul municipiului Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan 5 - 7 septembrie 2014

“Regal de film românesc premiat la concursuri internaţionale, la Sighişoara”

Primarul municipiului Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan
5 - 7 septembrie 2014
 
 
                 În perioada 5 – 7 septembrie 2014, Sighişoara a găzduit cea de-a VI-a ediţie a Sighişoara Film Festival.
        După deschiderea oficială, care a avut loc vineri la ora 20.00, au fost proiectate trei filme româneşti de referinţă pentru arta cinematografică românească: Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii, în regia lui Mircea Mureşan a fost primul film rulat pe ecranul din Piaţa Cetăţii, constituindu-se totodată într-un moment omagial dedicat regretatului actor Şerban Ionescu.
        În programul serii de vineri s-au mai înscris şi filmele Poziţia copilului, în regia lui Cătălin Peter Netzer, film distins cu premiul Ursul de Aur la cea de-a LXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. În rolurile principale: Luminiţa Gheorghiu, Vlad Ivanov şi Florin Zamfirescu.
        Seara s-a încheiat cu proiecţia unui alt film cotat la nivel internaţional, şi anume Câinele japonez, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu. Filmul a fost selectat pentru a reprezenta România la cea de LXXXVII-a ediţie a Premiilor Oscar, categoria cel mai bun film străin. În rolurile principale: Victor Rebengiuc şi Ştefan Pavlu.
         Sâmbătă, 6 septembrie, la Clubul Aristocrat au avut loc două sesiuni de proiecţii de scurt metraje, pentru ca, începând de la ora 20.30, să fie proiectate filmele: Domnişoara Christina, în regia lui Alexandru Maftei şi Roxanne, în regia lui Valentin Hotea.
         Duminică, 7 septembrie, Clubul Aristocrat a fost din nou gazda Festivalului pentru alte sesiuni de proiecţii de scurt metraje, pentru ca seara, în Piaţa Cetăţii, publicul să vizioneze filmul regizorului Stere Gulea, Sunt o babă comunistă şi Puzzle, film semnat de Andrei Zinca.
         “A fost un regal de film românesc premiat la concursuri internaţionale, trei zile în care Sighişoara a devenit gazda unor personalităţi de renume.”, primarul municipiului Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan.
          Prezent la deschiderea oficială, maestrul Ion Besoiu a fost plăcut impresionat de atmosfera din Cetatea Medievală Sighişoara: “Gândul mă poartă cu 30 de ani în urmă, când filmam pe străzile Sighişoarei. Azi sunt aici pentru momentul dedicat colegului meu Şerban Ionescu, actor deosebit care s-a grăbit să plece dintre noi. Revin cu plăcere de fiecare dată în oraşul dumneavoastră.”
        Magda Catone, soţia regratatului actor Şerban Ionescu: “Este un moment deosebit de emoţionant pentru mine: în primul rând, pentru că sunt aici în memoria soţului meu, iar în al doilea rând, pentru că retrăiesc clipele în care, filmând la Ion, îl întâlneam pe coridoarele studiourilor de filmare şi era atât de tânăr şi atât de frumos”.
        “Oaspeţii de excepţie, filmele rulate, atmosfera deosebită, vremea bună, toate au fost ingredientele unui eveniment reuşit, cea de-a VI-a ediţie a Sighişoara Film Festival. Mă bucură nespus de mult că Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, prin domnul rector Adrian Titieni, s-a implicat în mod exemplar în organizare, aşa încât publicului i-a fost prezentată o serie de filme româneşti de cea mai înaltă clasă. Este important ca filmul românesc să dobândească locul binemeritat atât pe plan internaţional, cât şi în conştiinţa publicului.” – primarul municipiului Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan
 
 
 
Purtătorul de cuvânt al Municipiului Sighişoara,
Alina Aurora ALDEA
 
 
Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud