Carnavalul Lolelor Sighişoara 2015

Carnavalul Lolelor Sighişoara 2015


              Carnavalul Lolelor reprezintă unul dintre cele mai vechi obiceiuri săseşti din Ardeal. Având originile în Evul Mediu, evenimentul s-a desfăşurat sute de ani în Agnita, după obiceiul strămoşesc. Tradiţia a fost pentru mult timp uitată însă a fost reînviată la Sighişoara de către Centrul Cultural “Petre Ţuţea” care a propus municipalităţii în urmă cu șapte ani, organizarea în luna februarie  a unui eveniment având această temă.
             Cea de-a șaptea ediție a Carnavalului Lolelor Sighişoara – proiect cultural ce conservă tradiţia săsească a Fasching – ului în forma sa medievală ca parte a patrimoniului cultural comun de pe Valea Târnavei Mari (Kokelgebiet) – va avea loc dumincă 22 februarie a.c. şi va consta într-o paradă în Cetate – între orele 12,00 -  14,00 - şi un concert de muzică de inspiraţie germană susţinut la Centrul de Informare și Promovare Turistică, începând cu ora 16,00.
             Traseul pe care va avea loc Parada Lolelor va fi următorul: Casa cu Şindrilă din str. Bastionului - Casa Cu Cerb - Turnul Croitorilor - Zidul Cetăţii - Turnul Cojocarilor - Turnul Măcelarilor - str.Cojocarilor - Scara Acoperită - Casa Cositorarului - Piaţa Răţuştelor - str. Cositorarilor - Liceul Joseph Haltrich - Turnul cu Ceas - Casa Veneţiană – sediul Municipiului Sighişoara.
            Manifestarea este organizată de Centrul cultural “Petre Ţuţea” cu sprijinul Municipiului Sighişoara.
 

Serviciul Relații Publice

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud