Cronică de eveniment - Festivalul Vocea Cetății 2015

Fundaţia "ELAN" București a fost creată să desfăşoare programe sociale, educative şi culturale, cu scopul de a oferi acces la artă şi frumos şi celor mai puţin favorizaţi, de a facilita schimbul cultural între tinerii care provin din medii şi culturi diferite. Astfel, începând din anul 1994, membrii fondatori, alături de Primăria Municipiului Sighişoara şi maeştrii prestigioşi ai muzicii clasice din Elveţia – printre aceştia ocupând un loc de seamă Alexandru Gavrilovici, violonist renumit, sighişorean la origine – au organizat în acest minunat oraş "Cursuri muzicale de vară", proiect care s-a diversificat ulterior, devenind din 1997 "Festivalul Internaţional de Muzică Academică", iar din 2008 "Academia Sighişoara". Această manifestare culturală a aniversat a XX-a ediţie în august 2013.
Începând din anul 2014, ”Fundația Elan” București s-a orientat spre alt segment al muzicii – muzica ușoară - propunând municipalității sighișorene un nou proiect: ”Festivalul Vocea Cetății Sighișoara” – un festival concurs adresat copiilor și adolescenților cu vârsta între 6 și 18 ani. 
Sâmbătă 2 mai 2015 Vocea Cetății Sighișoara a răsunat din nou în Cetate. Sala Festivă a Primăriei a fost locația desfășurării acestui festival, apreciat de către președintele juriului, maestrul Horia Moculescu, ca fiind unul dintre cele mai valoroase ale acestui gen din țară, atât prin nivelul concurenților cât, mai ales, prin acela al organizării. Intenția organizatorilor de a facilita accesul a cât mai multor spectatori la eveniment, concretizată în amplasarea unui ecran led pe care a fost difuzat în direct întregul festival a fost, într-o oarecare măsură, zădărnicită de vreme, dar asta nu a făcut mai puțin lăudabil efortul făcut de aceștia pentru toate detaliile.
O greutate în plus a fost dată eveimentului de prezența în juriu a unor personalități marcante în domeniu: Corina Chiriac, Stela Enache, Horia Moculescu, Viorel Gavrilă și Nicolae Caragia. Din partea TVR Internațional: realizatorul Marian Stere. 
Prezentarea a fost şi ea una specială fiind asigurată de Andy Jugănaru, Ilinca Băcilă şi Sabrina Vasilescu.
Concursul s-a desfășurat pe patru grupe de concurs în cadrul cărora s-au calificat 42 de concurenți, în urma deliberării, juriul acordând următoarele premii:
Grupa 6-8 ani
Trofeul grupei: Miruna Meleșcanu – Bârlad – Ale mele vise dragi , de Gabriel Băruță 
Premiul I: Ștefania Ciortan – Constanța – Poarta către vis,de George Natsis și Mirela Fugaru
Premiul al II-lea – Carina Pop – Cluj-Napoca – Sunt șic, de Virgil Popescu și George Popovici
Premiul al III-lea – Irina Bataragă – Cluj Napoca – Dirlida, de Marcel Iorga

Grupa 9-11 ani
Trofeul grupei: Luana Prodea – Sibiu – De-ai fi tu salcie la mal, de Horia Moculescu și Mihai Maximilian
Premiul I și Premiul de excelență RRI: Lorena Turtică – Bârlad – Țara mea – Grupul Melody 
Premiul al II-lea: Andreea Maria Berechet – Constanța – Noi copiii, de Viorel Gavrilă și Corina Despot
Premiul al III-lea: Alice Ghile – Sibiu – Trăiesc, de Marius Țeicu și Eugen Rotaru

Grupa 12-14 ani
Trofeul grupei: Ioana Mîrți – Roman – Mama, de Cornel Fugaru și Mirela Fugaru
Premiul I: Ioana Lucia Berechet – Constanța – Cui îi pasă de mine? de George Grigoriu și Romeo Iorgulescu
Premiul al II-lea: Daria Jasmine Oprea – București – Îngerii nu plâng, de Ion Cristinoiu
Premiul al III-lea Denisa Tiron – Bârlad – Dau viața mea, de Marius Țeicu și Eugen Rotaru

Grupa 15-18 ani
Trofeul grupei: Mihai Teacă – Făgăraș – Ave Maria, de Cornel Fugaru și Dan V. Dumitriu
Premiul I: Miruna Diaconescu – Bârlad – Te întreb de ce, de Andrei Tudor și Andreea Andrei
Premiul al II-lea: Diana Chelaru – Bârlad – Și dacă viața mea, de Viorel Gavrilă 
Premiul al III-lea: Camelia Trifoi – Baia Mare – Prin ochii tăi pot visa, de Cristian Faur şi Dana Dorian

TROFEUL FESTIVALULUI VOCEA CETĂŢII SIGHIŞOARA 2015 a fost câştigat de RAREŞ MARIŞ din Cluj -Napoca cu piesa „Cât de frumoasă eşti” muzica: Andrei Tudor, versurile: Andreea Andrei care a concurat în Grupa 12-14 ani
Ca şi anul trecut premiul în bani aferent Trofeului Festivalului a fost sponsorizat de Fundaţia ”Preţuieşte Clipa” din Bucureşti.

Trofeul a fost oferit de câştigătoarea trofeului primei ediţii, clujeanca Ilinca Băcilă, nu înainte de a încânta asistenţa cu un minirecital din care nu a lipsit piesa cu care a câştigat concursul de anul trecut.
Gala laureaţilor ediţiei 2014 a continuat cu un moment oferit de Diandra Bancu, câştigătoarea Trofeului grupei 9-11 ani.
În aplauzele tuturor dr. Silvana Vasilescu, director de proiect al Fundaţiei „Elan” a rostit cu emoţie câteva cuvinte pornite din sufletul ei generos în care Sighişoara ocupă un loc special, încheiind astfel prima parte a festivalului.A urmat apoi un superb recital susţinut de finaliştii X Factor Alexandra Crişan şi Alessio Padeu care au fost aplaudaţi îndelung de spectatorii din sală și din Piața Cetății...Finalul evenimentului a apartinut Sabrinei Vasilescu si a ei minunata interpretare a melodiei Thank you for the Music, ale carei versuri contineau esenta mesajului acestui eveniment.

Târziu în noapte luminile s-au stins în Sala festivă şi cortina s-a tras peste încă o ediţie a unui festival care s-a născut din dragoste de oameni, din generozitate şi din speranţă... Speranţa că încă există idealuri care pot fi atinse fără a face compromisuri, încă există şanse pentru afirmarea valorii adevărate, încă este loc în această lume de oameni care vor, pot şi ştiu să se dăruiască semenilor lor. Astfel de oameni sunt membrii Fundaţiei „Elan” care au rămas consecvenţi scopului cu care au pornit la drum în urmă cu 22 de ani, acela de a consacra Sighişoara – oraş aflat în inima ţării şi a lor – ca un centru cultural plurivalent şi nu au precupeţit niciun efort, pentru a îndeplini acest scop. Academia Sighişoara a fost un prim rezultat notabil obţinut cu efort şi sacrificii de Luminiţa şi Valentin Tcacenco, o familie de sighişoreni care au rămas cu oraşul natal în suflet şi ajungând în apogeul împlinirii profesionale – obţinând cele mai înalte titluri ştiinţifice (doctorate şi premii la concursuri internaţionale) în domeniile lor de activitate, au dorit să facă ceva pentru sufletul lor:Sighişoara. Regretatul Dr. Vicenţiu -Valentin Tcacenco, profesor universitar la Politehnica Bucureşti, „cetăţean de onoare” al Sighişoarei, a fost promotorul înfiinţării AISTEDA la Sighişoara pentru ca apoi, alături de cei dragi, să pună bazele Fundaţiei „Elan”, organizaţie care, pe lângă sprijinirea tinerii merituoşi dar fără posibilităţi materiale, a iniţiat şi coordonat Cursurile muzicale de vară de la Sighişoara şi Festivalul de Muzică academică, manifestare devenită la începutul anilor 2000 Academia Sighişoara.
Prin noul proiect propus Primăriei Sighişoara – Festivalul Vocea Cetăţii Sighişoara - această fundaţie dovedeşte nu numai consecvenţă dar şi o mare capacitate de a se recrea şi a se reorienta în funcţie de unde e nevoie de ajutor, de dăruire şi voluntariat

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud