Festivalul „Sighişoara Blues Festival” 2015

Festivalul „Sighişoara Blues Festival” 2015

               Festivalul Sighişoara Blues Festival, deschide seria manifestărilor de amploare din calendarul cultural sighişorean, fiind apreciat atât de critica de specialitate cât şi de publicul spectator.
              Asociaţia Sighişoara Blues Hospital Sighişoara a iniţiat în anul 2005 ani organizarea unui festival  să cuprindă trei zile de concerte de blues la care să participe trupe  din ţară şi străinătate. Manifestarea s-a bucurat de un real succes atât în mediile muzicale cât şi la public, cu atât mai mult cu cât este singura de acest gen din România.
               Eveniment cultural cu participare internaţională încă de la început, festivalul îşi propune promovarea Blues-ului, gen muzical care, deşi e slab reprezentat pe scena naţională se adresează unui public devenit  tot mai numeros în ultima vreme, într-o oarecare măsură şi datorită acestui festival.
               În timp, manifestarea a căpătat amploare ajungând ca în foarte scurt timp, să se bucure de participarea unor trupe cotate a fi printre cele mai bune din lume la ora actuală. Dată fiind seriozitatea şi profesionalismul organizării precum şi ecourile pozitive ale ediţiilor anterioare, dar şi promovarea Sighişoarei prin acest proiect valoros, Consiliul Local a aprobat continuarea parteneriatului cu Asociaţia Sighişoara Blues Hospital Sighişoara în organizarea evenimentului.
               Ca şi la precedentele ediţii, Sighişoara Blues Festival se va desfăşura pe parcursul a două zile – 27, 28 martie – când sunt programate două concerte pe seară. Conform Hotărîrii Consiliului Local nr. 22/26.02.2015, Municipiul Sighişoara, în calitate de co-organizator, va contribui la cheltuielile de organizare şi va pune la dispoziţie Sala de spectacole "Mihai Eminescu" a cărei acustică s-a bucurat, de-a lungul anilor, de aprecierea capetelor de afiş ale festivalului.
               Evenimentul strânge laolaltă, dupa cum se poate constata şi ascultând discurile cu selecţii din concertele ediţiilor anterioare, tot ce este mai valoros pe scena blues-ului. Bucurându-se de o mediatizare la nivel naţional, Sighisoara Blues Festival a ajuns astăzi centrul de interes al iubitorilor genului şi „main event-ul” lunii martie. 
              Şi în acest an, programul festivalului cuprinde concerte susţinute de cei mai valoroşi artişti în domeniu, după cum se poate vedea din programul concertelor.  

 
Vineri, 27 martie 2015:
 Bruce Katz (SUA)
 Candye Kane (SUA)

Sâmbătă, 28 martie 2015:
 The Jimmys (SUA)
 Joe Louis Walker (SUA)

           Concertele vor începe la ora 19,30.

Viceprimar,
Dan Eugen BÂNDEA

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud