Academia Sighişoara 22 de ani de muzică în perla medievală a Transilvaniei

 Academia Sighişoara 22 de ani de muzică în perla medievală a Transilvaniei 

                  
         Municipiul Sighișoara organizează în perioada 1-14 august 2015  Festivalul ,,Academia Sighisoara,, în parteneriat cu Asociația ,,Cultura Viva Sighisoara,, din Berna. Organizarea Festivalului ,,Academia Sighișoara,, a fost aprobată prin HCL nr.92 din 27 mai 2015.  
        Ediţia de anul acesta propune un program complex axat pe coordonatele colaborării dintre muzicienii tineri şi profesorii cu experienţă pe toate scenele lumii. Astfel, studenţii s-au putut înscrie la nu mai puţin de 10 cursuri de măestrie susţinute de 19 profesori din Elveţia, Spania, Austria şi România.
         În cadrul Academiei muzicale de vară de la Sighişoara, tinerii muzicieni din ţară şi străinătate vor putea lua contact în acest an cu profesori şi interpreţi de renume internațional precum violoniştii Alexandru Gavrilovici, Adelina Oprean şi Melinda Béres, pianiştii Vinciu Moroianu, Benjamin Engeli şi Anton Kernjak, compozitorii Adrian Pop şi Roland Moser, violonceliştii Katharina Gohl-Moser şi Guillermo Pastrana, membrii cvartetului Arcadia, organistul Erich Türk, violistul Vladimir Lakatos, harpista Marie Trottmann, contrabasistul Botond Kostyák, Irina Gavrilovici pentru cursul de canto şi  Angela Schwartz pentru cursul de Tehnică Alexander.
       Întâlnirea dintre elevi şi maeştri se va concretiza în concertele ce vor fi susţinute în Sala Mare a Primăriei Sighişoara. Astfel, în fiecare seară din 1 şi până pe 14 august publicul iubitor de muzică de înaltă clasă va putea audia lucrări de Sergei Rachmaninoff, Aram Khachaturian, Max Bruch, Ludwig van Beethoven, Claude Debussy, Nadia Boulanger, Manuel de Falla, Violeta Dinescu, Paul Hindemith, Adrian Pop, Antonín Dvořák, Max Reger şi nu numai.
        Ca o noutate, la ediţia din acest an va participa un grup select de fotografi internaţionali care vor transpune în imagini nu doar pitorescul cetăţii medievale ci şi eforturile creative ale participanţilor.
        Academia Sighişoara a fost fondată în 1993 sub titlul „Festival de muzică academică” de către violonistul elveţian de origine română Alexandru Gavrilovici şi flautista elveţiană Heidi Indermühle. Ceea ce a început ca un modest curs de măiestrie adresat studenţilor din Elveţia şi România în împrejurimile pitoreşti ale Sighişoarei, a devenit în scurt timp un important festival de muzică. 


                                        Viceprimarul Municipiului Sighisoara 
                                           Ionel GAVRILĂ

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud