În atenția contribuabililor

Municipiul Sighișoara reaminteşte contribuabililor persoane fizice şi juridice, că  termenul de plată pentru impozitele şi taxele locale - clădiri, teren, auto, afișaj și publicitate, taxa de circulaţie - datorate pentru  anul 2018, semestrul II, este 30.09.2018.

 Având în vedere faptul că data de 30.09.2018 este zi nelucrătoare, impozitele și taxele locale se pot achita, fără majorări de întârziere, inclusiv în data de 01.10.2018.

Plata cu întârziere atrage după sine calcularea de majorări de întârziere de 1 % din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, conform art. 183, alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, iar neplata la termenul prevăzut mai sus, creează condiţiile pentru începerea executării silite conform art. 220, alin. (1) şi alin. (2) al aceleiaşi legi.   

         Plata impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2018 se poate face atât la casieria din incinta Primăriei, P-ţa  Muzeului, nr.7, cât şi la casieria din str. H. Oberth, nr.7.

                        

               Programul casieriei din str. Hermann Oberth, nr.7, este următorul:

 

                                    Luni, Marți, Miercuri:   8.00 –15.30

                                    Joi:                                8.00 –18,30

                                    Vineri:                          8.00 –13.00

 

          Programul casieriei din incinta Primăriei, P-ţa  Muzeului, nr.7, este următorul:

 

                              Luni – Joi:       8.00-11.30             13.00 -15.30

                              Vineri:             8.00-10.30             12.00 -13.00