Colindători sighişoreni în Italia

Colindători sighişoreni în Italia

Grupul Coral „Nicolae Bogdan”   a fost înfiinţat de regretatul profesor de muzică al cărui nume îl poartă de la dispariţia acestuia. Este un cor care o puternică tradiţie în viaţa culturală a municipiului Sighişoara. De la înfiinţare, acest grup coral  a avut o bogată activitate concertistică atât în ţară, dar şi în străinitate, când a avut posibilitatea să facă deplasare.
            Datorită frumuseţii repertoriului şi a calităţii interpretării, Grupul coral „Nicolae Bogdan” a fost selectat printre participanţii la evenimentul organizat de comunitatea românească din Aosta-Italia în 14 decembrie 2012, cu ocazia hramului bisericii al cărei părinte paroh este preotul de origine sighişoreană Alin Neagu.
Pentru a putea onora invitaţia transmisă de părintele paroh al Bisericii Române din Aosta-Italia, preşedintele acestui grup coral a solicitat sprijinul municipalităţii pentru acoperirea unei părţi a cheltuielilor pe care această deplasare le implică.
Capitalul de imagine pe care o astfel de participare o aduce Sighişoarei, precum şi importanţa schimburilor culturale în afirmarea identităţii europene a municipiului nostru au fost argumente puternice care au determinat conislierii locali să aprobe proiectul d ehotărâre prezentat de Primarul Municipiului în acest sens, astfel încât şi cu sprijinul generos al unor sponsori locali, deplasarea în Aosta va fi posibilă.