Lucrări de întretinere și amenajare spații verzi

Lucrări de întretinere și amenajare spații verzi

Primăria Sighișoara, prin secția Sere - Spații Verzi din cadrul SC Ecoserv Sig SRL continuă să îngrijească zonele verzi din aliniamente și parcuri, precum și cele de la asociațiile de proprietari și locatari.

Zilele acestea se realizează lucrări de cosit manual pe străzile din cel mai mare cartier al orașului, Târnava 2( Bărăgan).

Până în prezent, au fost realizate lucrări de cosit manual pe străzile Dumbravei, Plopilor, Miron Neagu,  Ilarie Chendi, Ana Ipătescu, Horia Teculescu, Nicolae Titulescu, Libertății, Gheorghe Lazăr, Vlad Țepeș, Andrei Șaguna, Gării, Morii, Mihai Viteazu, urmând ca până la sfârșitul acestei luni să fie realizate astfel de lucrări pe toate străzile și cartierele din municipiu și să se reia lucrările pe străzile pe  care, deși lucrările au fost realizate, vegetația a crescut date fiind condițiile meteo din ultima perioadă.

Cetățenii sunt rugați să sprijine și ei aceste demersuri necesare pentru înfrumusețarea orașului și să respecte H.C.L. nr. 181/2017 care stabilește obligațiile și responsabilitățile instituțiilor publice, agenților economici, celorlaltor persoane juridice și a cetățenilor, pentru asigurarea unui climat de ordine și curățenie pe teritoriul municipiului Sighișoara.

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud