Comunicat Festivalul Intercultural ProEtnica

 22.08.2014

                                                                                                                                             
Comunicat de presă 
 
 
 
La Sighișoara, s-a deschis, joi, 21 august 2014, cea de-a 12-a ediție, anuală, a Festivalului Intercultural ProEtnica organizat de Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret împreună cu Municipiul Sighișoara și finanțat de Ministerul Culturii, Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României.  Misiunea ProEtnica este de a contribui la mentenanța şi crearea păcii interetnice într-o societate pluralistă şi democrată, la  păstrarea şi dezvoltarea identităţilor etnoculturale din România prin prezentarea patrimoniului cultural al celor 20 de minorități etnice național, în cadrul a 30 de manifestări artistice pe scena principală, a celor 20 de standuri de prezentare precum și a expozițiilor de artă. În perioada 21-24 august, circa 15.000 de vizitatori vor urmări prestațiile celor 800 de participanți, 25 de manifestări interactive și 8 prelegeri pe teme etnoculturale.
În prima zi a festivalului, au urcat pe scenă reprezentanții Forumului Democrat al Germanilor din Sighișoara, Asociației Italienilor din România, Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Uniunii Bulgare din Banat-România, Uniunii Croaților și Uniunii Elene din România. Au susținut recitaluri Marius Bațu (folk) și Formația Evilagi (folk acustic).
ProEtnica se desfășoară între vechile ziduri ale cetății medievale - un loc construit pentru apărare şi monoculturalism – care se transformă într-un adevărat forum, cu acces gratuit, al dialogului intercultural. Consilierul în Ministerul Culturii, Karol Konig aprecia, în deschiderea manifestării,  că instituția din care face parte consideră acest eveniment drept unul dintre cele mai importante, în legătură cu activitatea de promovare, păstrare, conservare și dezvoltare a culturii minorităților naționale. La rândul său, Christiane Cosmatu, subsecretar de stat în Departamentul  Pentru Relații Interetnice aprecia că ProEtnica face parte din pachetul de activități susținute de Departament, care implică mai multe etnii și susține  promovarea relațiilor firești între minorități.
 
 
 
Organizatori: Municipiului Sighişoara, Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret
Finanţatori: Ministerul Culturii,Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României.
Parteneri:
Partida Romilor ProEuropa,
Uniunea Croaților din România,
Uniunea Democrată a Maghiarilor din Romania,
Asociația Macedonenilor din România,
Asociația Liga Albanezilor din România - ALAR,
Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România,
Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic,
Comunitatea Rușilor Lipoveni din România,
Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT.,
Forumul Democrat al Germanilor,
Uniunea Ucrainenilor din România,
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România,
Uniunea Bulgară din Banat - România,
Uniunea Democrată Turcă din România,
Uniunea Polonezilor din România,
Uniunea Culturală a Rutenilor din Romania,
Uniunea Elenă din România
Uniunea Armenilor din Romania
Uniunea Sârbilor din România
Parteneri Media:
Televiziuni: TVR, Târnava TV
Radio: Radio România Internaţional, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Târgu Mureş, Radio Son.
Presă: Observatorul Cultural, Hermannstädter Zeitung, Zi de Zi, Jurnalul Sighişoara Reporter, Punctul, Academia Caţavencu, Romania Libera, AJ SM ER Europa 21, Gândul.info, Allgemeine Deutsche Zeitung, Transilvania Business, Zi de zi, Sighisoara Freelance Reporter, Punctu.
Publicaţii online: DordeDuca.ro, sighisoara-freelance.ro, casamea.ro, info-sighisoara.ro
Sponsori: Cesiro, Siceram, Sefar, Pepsi, Heineken.
 
 
Volker Reiter,
Director executiv
 
Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud