Participare la sesiunea de instruire implementare SNA

            În perioada 3-4 septembrie a.c., la Cluj-Napoca, s-a desfășurat o sesiune de instruire a personalului responsabil cu implementarea Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) de la nivelul administrației publice locale, la care a participat și Municipiul Sighișoara.

            Această sesiune de instruire face parte din seria celor 16 evenimente pe care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) le va organiza până în luna octombrie a.c.

            Subiectele abordate în cadrul sesiunilor de instruire au vizat: identificarea riscurilor de corupție și a măsurilor de remediere a acestora, elaborarea unui plan de integritate, studii de caz și exerciții specifice tematicii și întocmirea raportărilor periodice necesare monitorizării centralizate realizată de MDRAP la nivel național.

            La sesiunea de instruire ce s-a desfășurat la Cluj-Napoca au participat câte 20 de persoane, responsabili SNA din cadrul primăriilor și consiliilor județene din județele Cluj, Mureș, Alba, Bistrița-Năsăud și Maramureș.

            Cele 16 sesiuni de instruire sunt organizate în cadrul proiectului „Consolidarea sistemelor de integritate – cea mai bună strategie de prevenire a corupției în administrația publică”, cod SIPOCA 61, fiind susținute de câte doi reprezentanți ai Direcției Integritate, Bună Guvernare și Politici Publice, structura din cadrul MDRAP responsabilă cu monitorizarea implementării SNA la nivel local.

            Prin Dispoziția nr. 329/04.05.2017, Primarul Municipiul Sighisoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, a adoptat Planul de integritate al Municipiului Sighișoara și a unităților subordonate, pe perioada 2016-2020 și Declarația de aderare prin care își exprimă, în mod ferm, angajamentul de a continua eforturile de prevenire și combatere a corupției, prin toate mijloacele legale și administrative corespunzătoare.

            De asemenea, Municipiul Sighișoara aderă la valorile fundamentale, principiile, obiectivele şi mecanismul de monitorizare a Strategiei Naţionale Anticorupţie pe perioada 2016 – 2020