Turnirul Scriitorilor – Scriitorii în Cetate, ediţia a doua - Sighişoara, 30 aprilie- 1 mai 2015 2015

 

Conform Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 53 din 26 martie 2015, in perioada 30 aprilie – 1 mai 2015 va avea loc în Sighişoara cea de-a doua ediţie a evenimentului “Turnirul Scriitorilor” – Scriitorii în Cetate. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia „Rotary Club Sighişoara”, iniţiator şi coordonator al  proiectului  fiind doamna dr. Mariana Gorczyca – membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Evenimentul are în vedere, în principal, antrenarea unor largi segmente ale populaţiei în viaţa comunităţii, concentrând atenţia asupra valorilor reprezentative care asigură nota distinctă personalităţii Sighişoarei. Bucurându-se de o participare internaţională prestigioasă, ediţia din acest an îşi propune să aducă în Sighişoara mari prozatori într-o competiţie menită să atragă interesul pentru lectură şi pentru literatura de buna calitate. Publicul ţintă este format din iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, care doresc să participe şi să beneficieze de întâlnirea unor mari personalităţi care se bucură de recunoaştere în întreaga lume.
“Din perspectiva preocupării actuale pentru o viaţă culturală consistentă municipalitatea nu poate decât să primească cu bucurie propuneri de genul celei avansate, de către Asociaţia „Rotary Club Sighişoara” privind organizarea evenimentului cultural „Turnirul Scriitorilor” Sighişoara 2015. (...)
Evenimentul cultural cu participare internaţională prestigioasă, derulat pe durata a patru zile, îşi propune să aducă în Sighişoara mari prozatori, într-o competiţie menită să atragă interesul adolescenţilor pentru lectură, pentru cărţile bune dar şi pentru a avea posibilitatea să intre în contact cu modele, cu scriitori, pe care îi cunosc din manuale sau din mass-media, dar şi să pună în valoare potenţialul de centru multicultural al Municipiului Sighişoara şi pe acela de atracţie turistică a zonei. (....)   
Apreciem că organizarea unui astfel de eveniment cultural prestigios, care completează în mod fericit calendarul cultural sighişorean, este benefică pentru imaginea oraşului, fiind, de asemenea, un prilej de a adăuga o nouă dimensiune imaginii Sighişoarei ca centru cultural internaţional.”
(Extrase din Referatul de aprobare al Viceprimarului Dan-Eugen BÂNDEA la HCL nr. 53/26.03.2015)
 
Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud