Acțiuni de deszăpezire desfășurate pe timp de iarnă în municipiul Sighișoara

Acțiuni de deszăpezire desfășurate pe timp de iarnă în municipiul Sighișoara

 

Avand în vedere condițiile meteorologice din această perioadă, Municipiul Sighișoara aduce la cunoștința administratorilor parcărilor publice și private, cu sau fără plată, persoanelor fizice și juridice, asociațiilor de proprietari și instituțiilor publice, obligațiile privind acțiunile și activitățile desfășurate pe timp de iarnă, conform art. 9 din Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 181/23.11.2017, după cum urmează:

  • efectuarea lucrărilor de îndepărtare a zăpezii și gheții de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau își desfășoară activitatea, a sediilor de firme, punctelor de lucru al firmelor, curților și terenurilor deținute, căilor de acces, parcărilor, zonelor din preajma garajelor, a aleilor, astfel încât acestea să fie în permanenţă circulabile în siguranţă; zăpada trebuie să fie îndepărtată imediat după depunere sau până la ora 10.00 şi depozitată în grămezi, pe trotuar, cât mai aproape de bordură, astfel:

- la imobilele în care la parter funcționeaza societăți comerciale, magazine sau prestatori de servicii, obligațiile menționate revin acestor unități pe timpul funcționării acestora;

- pe trotuarele care se intersectează cu alei de acces spre mai multe proprietăți, obligațiile menționate revin tuturor locatarilor din aceste proprietăți;

  • se interzice aruncarea zăpezii provenite din curţi pe trotuare, carosabil, intersecţii, spaţii verzi, terenuri virane, guri de scurgere a apelor pluviale, canale;

  • luarea măsurilor necesare pentru a nu bloca accesul utilajelor pentru deszăpezire;

  • îndepărtarea ţurţurilor şi a depunerilor mari de zăpadă formate la streaşinile, jgheaburile, balcoanele sau pe alte părţi proeminente de pe faţada clădirii.

Pentru o bună desfășurare a traficului auto și pietonal, apelăm la înțelegerea comunității sighișorene cu privire la respectarea acțiunilor desfășurate pe timp de iarnă în municipiu.

 

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud