Ziua Drapelului Naţional la Sighişoara

   Ziua Drapelului Naţional la Sighişoara

                   Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998  ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional.  În Sighişoara, pentru a marca această zi, autorităţile şi instituţiile publice vor arbora drapelul României pe edificiile în care îşi au sediul.
                  Municipiului Sighişoara cu sprijinul Unităţii Militare 01752 Sighişoara, organizează în data de 26 iunie de la orele 11.00, în faţa Catedralei Ortodoxe Sfânta Treime Sighişoara  o ceremonie specială în cadrul căruia un drapel cu dimensiunea de 6/4 m va fi  fi arborat  și pe esplanada din faţa Catedralei Ortodoxe.


          Ceremonia va include: 

      ►Primirea oficialităţilor
     ►Serviciul religios de sfinţire a Drapelului Naţional
     ►Intonarea Imnului Naţional
     ►Arborarea Drapelului Naţional
     ►Defilarea Gărzii de Onoare.

„Mândria de a fi român o regăsim, în fiecare moment în care Drapelul Naţional este arborat. Drapelul Naţional ne aminteşte fiecăruia trecutul de luptă pentru unitate şi independenţă şi ne face să trăim un sentiment de mândrie şi de apartenenţă la ţară şi la valorile naţionale. Să promovăm simbolurile ţării, să preţuim  tradiţiile naţionale şi să dăm dovadă de patriotism ca o atitudine zilnică, exprimată de către toţi cetăţenii în activitatea curentă”. Viceprimar Ionel GAVRILĂ .

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud