Ajutor financiar, cuprins între 250 şi 710 lei lunar pentru părinții cu venituri reduse, a căror copii nu au fost înscriși la creșă sau grădiniță

Ajutor financiar, cuprins între 250 şi 710 lei lunar pentru părinții cu venituri reduse, a căror copii nu au fost înscriși la creșă sau grădiniță
 


            În ședința Consiliului Local Sighișoara, din data de 28.05.2020,  a fost votat proiectul de hotărâre pentru aprobarea Metodologiei privind acordarea unui ajutor financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, inițiat de primarul municipiului.

Părinții vor  primi ajutor financiar pentru serviciile unei bone pentru copiii care încă n-au împlinit șase ani, și care nu sunt înscriți la creșă sau la grădiniță.

Pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară, ale căror venituri sunt de până la 3.500 lei pe membru de familie și care se află în una dintre următoarele situații:

a) este părintele la care copilul locuiește în mod statornic;

b) are calitatea de reprezentant legal al copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia;

c) este persoana desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform prevederilor art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 Ajutorul financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează:

a) până la 2.100 lei - 710 lei;

b) de la 2.101 lei până la 2.500 lei - 550 lei;

c) de la 2.501 lei până la 3.000 lei - 390 lei;

d) de la 3.001 lei până la 3.500 lei - 250 lei.

            Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară.

             La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 6 luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar, în condițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.  

            Pentru a beneficia de ajutorul financiar, persoanele în cauză trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie cetățean român cu domiciliul în municipiul Sighișoara, cetățean al altui stat sau apatrid, cu domiciliul în România, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;

b) sunt angajate cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcție de demnitate publică sau asimilată.

Pot beneficia de ajutorul financiar și persoanele care nu îndeplinesc condițiile de mai sus  dacă îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

a) sunt șomeri indemnizați sau sunt înregistrate în evidențele agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, la data solicitării, ca persoană în căutarea unui loc de muncă;

b) nu au refuzat maximum două oferte de muncă din partea agenției pentru ocuparea forței de muncă județene.

Acordarea ajutorului financiar se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată) sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată) de pe raza municipiului ori nu a retras copilul de la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată).

           Nu pot beneficia de ajutorul financiar persoanele prevăzute la art. 1 care se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:

a) este asistent maternal profesionist în conformitate cu legislația în vigoare;

b) copilul/copiii este/sunt în întreținerea acestor persoane, în temeiul art. 59 lit. b) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) este asistentul personal al copilului sau beneficiază de indemnizația prevăzută la art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) se află în perioada de concediu pentru creșterea copiilor în conformitate cu prevederile art. 2 sau 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare;

e) nu și-au achitat impozitele și taxele față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Ajutorul financiar se acordă pe bază de cerere și documente doveditoare care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă și de prezentele norme metodologice.

Cererea și documentele doveditoare se depun și se înregistrează la Direcția de Asistență Socială Sighișoara.

Documentele doveditoare sunt:

            a) copie după documentul de identitate al persoanei prevăzute la art. 1;

      b) copie după certificatul de naştere al copilului/copiilor pentru care se solicită ajutorul;
      c) copia documentului prin care se atestă calitatea de reprezentat legal al copilului/copiilor;

      d) adeverinţe privind veniturile nete realizate în ultimele 6 luni de membrii familiei, eliberate, după caz, de angajator sau entitatea asimilată acestuia ori de organul fiscal, sau, în cazul persoanelor care desfăşoară activităţi independente, obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, declaraţia fiscală prevăzută de lege, pentru categoriile de venituri prevăzute la art. 2 alin. (3) din prezenta metodologie, pentru care Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede emiterea unei decizii de impunere din partea organului fiscal central;

      e) copia documentului în baza căruia se desfăşoară activitatea de bonă în condiţiile art. 7 din Legea nr.167/2014;

            f) angajament de plată la solicitarea dreptului de ajutor financiar, cum că aceste sume pot fi recuperate şi din alte drepturi plătite de Agenţia Județeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureș;

            g) declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că copilul nu este înscris la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată) și că solicitantul nu a refuzat un loc la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată) de pe raza municipiului ori nu a retras copilul de la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată).

            

Dreptul la ajutorul financiar se aprobă prin dispoziţia primarului, după verificarea de către Direcția de Asistență Socială Sighișoara a îndeplinirii condiţiilor de acordare.

           

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud