COMUNICAT

COMUNICAT
cu privire la desfăşurarea  în Municipiul Sighişoara, în perioada 26-29 mai 2016,
a Festivalului Internaţional de Arte şi Film având ca temă vampirii

                   În perioada 26 - 29 mai 2016,  în Municipiul Sighişoara va avea loc Festivalul Internaţional de Film şi Arte, având ca temă vampirii.
                  
Evenimentul este organizat de către compania de producţie Xanadu,  o companie  galeză care produce festivaluri de muzică, comedie  şi film, în U.K., Irlanda, Spania, Australia și SUA. În vederea organizării acestui eveniment, Xanadu colaborează  cu Universitatea South Wales, pe acest proiect. La rândul său, Universitatea,  prin departamentele sale de film, teatru si mjloace multi-media, va contribui la realizarea unor părti ale festivalului. În plus, va colabora cu alte colegii din UK şi România pentru a realiza un simpozion academic în cadrul festivalului.
                   Aproape  800 de filme au fost transmise organizatorilor festivalului. În urma unei selecţii oficiale, peste 70 de filme vor fi difuzate în perioada 26-28 mai, la hotelul Sighişoara. Intrarea va fi liberă, urmând criteriile primului venit.
                  În data de 27 mai, în Sala Festivă a Primăriei Municipiului Sighişoara, între orele  20.00- 22.00, va avea loc Premiera Mondială a filmului Aaron's Blood (Sângele lui Aaron), avându-l în rolul principal pe actorul James Martinez care va participa la premieră. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
                    Programul serii continuă cu Balul Vampirilor, eveniment organizat la Clubul Aristocrat, din Municipiul Sighişoara, începând cu ora 23.00.
                    Cu acest prilej va concerta formaţia Armonight, din Italia. Intrarea va fi gratuită.
Simpozionul Academic  va avea loc în perioada 27-29 mai, în sala de conferinţă a Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Municipiul Sighişoara.
                    La acest simpozion, vor participa profesori universitari din Marea Britanie, Turcia,  Franţa, SUA, Italia şi România, eveniment în cadrul caruia se vor discuta posibilităţile şi provocările integrării temei vampirilor în lucrările de disertaţie/diplomă din domeniul filmului, teatrului, artelor şi mijloacelor media moderne.
                   Intrarea publicului larg este permisă la Simpozionul Academic în data de 29 mai a.c., când vor fi anunţaţi şi câştigătorii premiului  ''Ţăruşul de aur''.

p. Primar,
Viceprimar
Ionel GAVRILĂ

 

Page Reader
Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud