prim_sighisoara

Festivalul ProEtnica

ProEtnica-Festival Intercultural Sighișoara

 
 
          Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara (IBZ) organizează din anul 2001, în Sighişoara,  Festivalul Intercultural ProEtnica. La edițiile organizate până în prezent au participat reprezentanţi ai comunităţilor etnice din România, un număr mare de vizitatori participând la programul variat al manifestării. Mesajul evenimentului a fost preluat pe numeroase canalele de presă.
          Din punctul de vedere al organizatorilor „un secret al succesului constă în structura democratică de organizare. Toţi partenerii sunt implicaţi şi pot să influenţeze concepţia proiectului, care se modifică în fiecare an. Cu trei şedinţe de pregătire şi una de evaluare, între doua ediţii,  asigurăm o comunicare eficientă cu toţi partenerii”.  
          Pe plan național, „ProEtnica-Festival Intercultural Sighișoara” reprezintă cea mai importantă manifestare de acest gen din țară. Edițiile organizate până în prezent au confirmat că ProEtnica este un exemplu al dreptului la identitate culturală a comunităților etnice din România. În fiecare an, festivalul a reunit sute de reprezentanți ai tuturor etniilor din țară.
          ProEtnica își propune să ofere comunităților etnice din România o voce publică și posibilitatea de a-și prezenta toate domeniile vieții sociale, culturale și spirituale prin diverse forme culturale și academice.
          Festivalul Intercultural ProEtnica are un program artistic variat: muzică, dans, teatru de păpuşi, prelegeri şi  mese rotunde etc.
          În timpul festivalului, Sighişoara se transformă într-un târg al breslelor, unde meşteşugarii etniilor participante oferă vizitatorilor produsele lor tradiţionale. Standurile de informare ale participanţilor şi expoziţiile de artă contemporană reprezintă o punte între trecut şi prezent.
          Organizatorii apreciază  că Sighişoara este locaţia ideală de desfăşurare pentru acest eveniment. Pe de o parte, prin arhitectura medievală se  reflectă, impresionant şi exemplar, influenţele culturilor minoritare, pe de altă parte, vechiul burg - un loc construit pentru apărare şi monoculturalism - devine, în timpul festivalului „ProEtnica-Festival Intercultural Sighișoara”, o „agora a dialogului intercultural, de cunoaștere și de respect reciproc.”
          ProEtnica este un proiect de educație culturală care promovează valorificarea culturii comunităților etnice din România ca element important cu un potențial creativ al patrimoniului național și european conform moto-ului „Unitate în Diversitate”.