prim_sighisoara

Agenda Locala 21

Agenda Locală 21 (AL21) a fost elaborată și adoptată la Summitul Mondial de la Rio de Janeiro în 1992, ca instrument de promovare a conceptului dezvoltării durabile. După zece ani, la Johannesburg în 2002, al II lea Summit promovează AL21 ca principalul instrument în realizarea bunăstării populației lumii. Dedicată administrației locale, AL21 stabilește prin participare publică un echilibru între dezvoltarea economică, echitatea socială și protecția mediului.

 

Strategia 2008 - 2013

Pornind de la misiunea administrației locale, așa cum a fost gândită de legiuitor și anume aceea de a se preocupa de nevoile comunității și de rezolvarea acestora, de asigurarea prosperității locuitorilor care i-au dat girul, pentru realizarea și gestionarea unor servicii publice specializate, competente, echitabile și eficiente, elaborarea unei strategii de dezvoltare este o necesitate pentru comunitate, dar și o datorie a administrației locale.
Ținând cont și de actuala perioadă de planificare pentru fondurile Uniunii Europene și anume 2007 - 2013, strategia de dezvoltare este necesară, municipalitatea putând astfel accesa fonduri în cadrul diferitelor programe de finanțare.

 

Strategia 2014 - 2020

Strategia de Dezvoltare a Municipiului Sighișoara pentru perioada 2014-2020 este un document de planificare strategică, care stabilește nevoile de dezvoltare și investițiile prioritare de la nivelul comunității pentru perioada 2014-2020, de o manieră complementară la cele deja realizate prin strategia aferentă perioadei 2008-2013, inclusiv prin învățarea lecțiilor legate de implementarea acesteia.